Istoric

Legislația în domeniul muncii și a ocupării forței de muncă 

Problemele de muncă şi de asigurări sociale erau reglementate, în ţara noastră, sub diverse forme încă din secolele Xll-XlV, când existau bresle şi corporaţii. În jurul anului 1890, apar modificări esenţiale în domeniul muncii, prin apariţia industriei în România; de aici şi apariţia unor acte normative cu caracter general, care aveau funcţia de a reglementa noile probleme (Regulamentul industriilor insalubre, Legea repaosului duminical, Legea învăţământului profesional).

După primul război mondial, statul se vede nevoit ca, în noile condiţii socio-economice, să înfiinţeze o instituţie care să reglementeze problematica muncii, să ocroteasca interesele lucrătorilor. Astfel, prin decretul lege nr. 1327 din 29 martie 1920, la propunerea preşedintelui Consiliului de Miniştri, mareşalul Alexandru Averescu, se înfiinţează Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, care avea ca unul dintre principalele scopuri ocrotirea şi organizarea muncii. În timp, atribuţiile care intrau în sarcina ministerului s-au lărgit, ministerul ocupându-se de întocmirea şi aplicarea legislaţiei muncitoreşti, de organizarea plasării, de problema migraţiunilor şi a şomajului, de învăţământul muncitoresc. Denumirea acestei instituţii a cunoscut de-a lungul timpului mai multe variante: Ministerul Muncii, Sănătăţii Publice şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Muncii, Cooperaţiei şi Asigurărilor Sociale, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Comitetul de Stat pentru Probleme de Muncă şi Salarii.

În anul 1921, începe să se contureze un cadru legislativ în domeniu, o dată cu apariţia “Legii pentru organizarea plasării”, urmată, ulterior, de “Legea pentru pregatirea profesională şi exercitarea meseriilor”, aparută în 1936, “Legea pentru stabilirea salariilor minimale în întreprinderile particulare, comerciale şi de transporturi”, în 1939 şi de “Codul Muncii” din 1950. Problema forţei de muncă a fost tratată, încă de la început, în cadrul unor direcţii speciale. La înfiinţarea Ministerului Muncii şi Octrotirilor Sociale, existau “Direcţia plasării” şi “Direcţia Meseriilor Învăţământului Muncitoresc”.

După reorganizarea ministerului şi apariţia, în 1921, a “Legii pentru organizarea plasării”, în anul 1922 s-au înfiinţat “Oficiile de plasare”. În 1943 se înfiinţează, în cadrul Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, “Subsecretariatul de Stat al Muncii”, care avea în componenţă “Direcţia Pregătirii profesionale a învăţământului muncitoresc şi căminelor de ucenici”, “Direcţia Evidenţei plasării şi îndrumării muncitorilor de orice fel, precum şi a invalizilor şi a văduvelor de război” şi, ca serviciu exterior, ” Cursuri profesionale pentru ucenici” şi “Oficii de îndrumare”. În anul 1944, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale se desparte în trei ministere, Ministerul Muncii cuprinzând “Direcţia Reglementării muncii şi migraţiunilor”, “Direcţia Pregătirii profesionale a învăţământului muncitoresc şi căminelor de ucenici”, “Direcţia Evidenţei plasării şi îndrumării muncii”, “Oficiul de studii documentare şi îndrumare”.

În perioada 1960-1967, problemele specifice domeniului muncii au fost preluate de către Comitetul de Stat pentru Muncă şi Salarii. Începând din 1968, s-a reînfiinţat Ministerul Muncii, care a funcţionat pâna în anul 1990, când s-a constituit Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). Din anul 2001, denumirea instituţiei s-a modificat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

În ianuarie 1991, a fost adoptata Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, act normativ prin care era recunoscută, după mai multe zeci de ani, existenţa şomerilor în România.

Această lege a fost înlocuită, de la 1 martie 2002, cu o lege modernă, europeană, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forţei de muncă, punându-se astfel accentul pe măsurile active, destinate creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă. Aceste măsuri active stimulează angajatorii să încadreze în muncă personal din rândul şomerilor, dar stimulează şi persoanele în căutarea unui loc de muncă să se încadreze înainte de expirarea perioadei în care sunt îndreptăţite să primeasca indemnizaţia de şomaj.

De-a lungul timpului această lege este completată şi modificată ca o necesitate a adaptării cadrului legislativ la noile cerinţe apărute pe piaţa muncii din Romania. În prezent, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, a fost completată astfel încât să poată oferi instrumentul legislativ corespunzător în domeniul ocupării forţei de muncă. 

Înfiinţarea Agenţiei Naţionale Pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a structurilor sale teritoriale

Urmare a reformelor economice, a cerinţelor societăţii şi importantelor schimbări socio-economice apărute după 1990, a fost necesară înfiinţarea unei instituţii care să se ocupe special de ocuparea forţei de muncă, de pregătirea profesională şi de îndrumarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, dar şi de efectuarea plăţilor băneşti pentru persoanele beneficiare. În acest sens, în anul 1998, şi-a început activitatea Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională (în baza Legii nr.145/1998), instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică aflată sub autoritatea Ministerului Muncii. Instituția noastră și-a schimbat numele în anul 2000, devenind Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) fiind organizată și funcționând în temeiul principiului tripartitismului, fiind condusă de un Consiliu de Administraţie format din reprezentanţi ai Guvernului, precum şi reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.

În scurt timp, dintr-o instituţie care se ocupa cu plata drepturilor băneşti ale şomerilor, ANOFM s-a transformat într-un furnizor de servicii pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, în prezent oferind o paletă largă de servicii, cum sunt: consiliere profesională, cursuri de formare profesională, servicii de preconcediere, medierea muncii, consultanţă pentru iniţierea unei afaceri, subvenţionarea locurilor de muncă în care sunt încadrate persoane din rândul categoriilor defavorizate ale populaţiei, acordarea de credite avantajoase pentru crearea de noi locuri de muncă şi multe altele.

Pentru o cât mai bună desfaşurare a activităţilor specifice la nivel judeţean şi local, în anul 2006, a fost adoptată Legea nr. 202 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, act normativ ce reglementează obiectivele şi atribuţiile instituţiei, organizarea acesteia precum şi dezvoltarea capacităţii sale instituţionale, ca serviciu public de ocupare din România. De asemenea, a fost adoptat Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1610/2006, act normativ prin care au fost stabilite noi atribuţii pentru instituţie şi conducerea acesteia, fiind reglementate totodată structura organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, funcţionarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, funcţionarea centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi principalele servicii oferite de acestea precum şi funcţionarea şi principalele obiective ale Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu. Cadrul legal cu caracter special instituit prin intrarea în vigoare, la data de 1 martie 2002, a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a impus necesitatea reconsiderării obiectivelor principale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a reglementării acestora, astfel încât să se asigure realizarea noilor atribuţii ce reveneau acestei instituţii potrivit respectivului cadru legal, în contextul aderării României la Uniunea Europeană.

Înfiinţarea Centrelor Regionale de Formare Profesională a Adulţilor
Prin proiectul Forţă de Muncă şi Protecţie Socială, implementat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cofinanţat de Banca Mondială şi Guvernul României, având asistenţa tehnică asigurată de Asociaţia Colegiilor Comunitare din Canada (ACCC), au fost dezvoltate 5 centre regionale de formare profesională a adulţilor  CRFPA Călăraşi,  CRFPA Cluj,  CRFPA Dolj, CRFPA Teleorman, CRFPA Vâlcea.

Prin proiectul Dezvoltarea Sectorului Social a fost continuat procesul de dezvoltare a capacităţii ANOFM în acest domeniu, prin modernizarea centrelor de formare profesională proprii şi prin crearea celui de al şaselea centru regional de formare profesională a adulţilor CRFPA Braşov, urmărindu-se asigurarea unor condiţii optime pentru formare profesională în diferite meserii.

Ulterior, în cursul anului 2007 se înfiinţează încă 2 centre regionale de formare profesională a adulţilor, respectiv, CRFPA Mehedinţi şi CRFPA Mureş, în prezent, în structura ANOFM existând 8 centre regionale de formare profesională a adulţilor (CRFPA) capabile să ofere condiţii moderne de formare profesională în diferite ocupaţii cerute pe piaţa muncii.

Toate cele 8 centre regionale de formare profesională a adulţilor sunt autorizate ca furnizori de formare profesională, în diverse ocupaţii. Beneficiind de o bază materială adecvată, centrele regionale de formare profesională sunt în măsură să organizeze cursuri de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, specializare a adulţilor la solicitarea agenţiilor teritoriale, a angajatorilor, precum şi a altor entităţi interesate. Centrele regionale de formare profesională dispun de săli pentru pregătirea teoretică şi practică a cursanţilor şi organizează programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională.

Centrele regionale furnizează, în principal, următoarele servicii:
a) formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, potrivit legii, precum şi a altor persoane care pot participa la programe de formare profesională în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, realizată la solicitarea agenţiilor teritoriale, a angajatorilor, precum şi a altor entităţi interesate în domeniul formării profesionale, în vederea dobândirii, menţinerii şi ridicării nivelului competitivităţii profesionale pe piaţa muncii;

b) informarea şi consilierea profesională;

c) evaluarea şi monitorizarea formarii profesionale;

d) certificarea formării profesionale a persoanelor menţionate mai sus.

Înfiinţarea Centrului Naţional de Formare profesionala a personalului propriu  – CNFPPP Râşnov

Printre obiectivele principale ale ANOFM se numără creșterea gradului de satisfacție al clienților săi, lucru realizabil prin creșterea calității serviciilor oferite. În acest sens, din anul 2005 a început implementarea unui proiect de twining cofinanțat din fonduri PHARE, și care a avut ca scop înființarea centrului propriu de formare profesională a personalului propriu de la Râșnov. Acest proiect a beneficiat de asistență tehnică din partea Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Italia. 

Astfel, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a inaugurat, în data de 17 ianuarie 2008, Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu (CNFPPP) la Râșnov, în județul Brașov. CNFPPP Râșnov este primul centru de acest gen, pe lângă cele 8 centre regionale de formare profesională a adulților și alte 23 de centre proprii în agențiile județene pentru ocuparea forței de muncp. Datorită cursurilor organizate la CNFPPP Râșnov, funcționarii publici din cadrul ANOFM și instituțiile subordonate își actualizează periodic cunoștințele și își îmbunătățesc abilitățile, astfel încât beneficiarii serviciilor Agenției să beneficieze de servicii de calitate oferite de personalul ANOFM.

ANOFM membră Reţelei de mobilitate a forţei de muncă europene – EURES

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, ţara noastră, s-a alăturat reţelei de mobilitate a forţei de muncă europene EURES. Totodată, în 2007 ANOFM a preluat activităţile Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă în domeniul recrutării şi plasării forţei de muncă în străinătate şi al aplicării prevederilor bilaterale semnate între România şi alte state (îndeosebi state membre ale UE şi SEE) privind schimbul de forţă de muncă şi al activităţii Direcţiei Evidenţă şi Monitorizare din cadrul Departamentului pentru Muncă în Străinătate în domeniul monitorizării migraţiei în scop de muncă şi al monitorizării acordurilor bilaterale privind schimbul de forţă de muncă.
Drept urmare, în domeniul mobilităţii forţei de muncă în străinătate, Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are, începând cu anul 2007, ca atribuţie principală facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene şi în statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi în alte state cu care România a incheiat tratate, acorduri sau convenții.