Comunicat de presa – 26.281 de participanti la cursurile ANOFM in primele 11 luni ale anului 2018

În perioada ianuarie-noiembrie 2018, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
(ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul
centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul
agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 26.281 de persoane.

Dintre acestea, 20.709 sunt șomeri, 3.097 sunt persoane beneficiare de formare la locul de
muncă prin programe de ucenicie, 54 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de
evaluare a competențelor, iar 205 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite, altele
decât şomerii. Restul de 2.216 persoane participante la cursuri de formare profesională fac
parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în
vigoare.


Informaţii detaliate cu privire la realizările Planului Naţional de Formare Profesională la rubrica “Despre noi/Programe, strategii, statistici ”  – Planul national de formare profesională 2018