Suport refugiaţilor
ucraineni pentru integrarea pe piaţa muncii din România

 

Prin structurile teritoriale, Agenția Națională pentru
Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) oferă gratuit, cetățenilor ucraineni
înregistrați în baza noastră de date, servicii de informare și consiliere
profesională, mediere pe locuri de muncă vacante, formare profesională,
evaluare și recunoașterea competențelor profesionale obținute în contexte
non-formale sau informale,
servicii de asistenţă EURES etc.

Cetățenii
ucraineni care au ajuns în România din cauza conflictului armat, care nu
solicită o formă de protecție, pot fi încadraţi în muncă fără avizul de
angajare, pot beneficia și de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă,
precum şi de protecţie în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, în
condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, cu condiția înregistrării
la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.

Informații utile pentru cetăţenii ucraineni, în limbile română, ucraineană și engleză,
se găsesc în pliantul postat pe site-ul ANOFM: https://bit.ly/45IcQbc . Acesta este distribuit de către agenţiile din teritoriu
către alţi actori implicaţi în plan local și pe rețelele de socializare.
Pliantul conţine un cod QR cu datele de contact ale tuturor agențiilor
județene, locale sau puncte de lucru și unul pentru locurile de muncă vacante.

 

Cetățenii
ucraineni care ni s-au adresat au beneficiat de cursuri de limba romană,
engleză și de calificare (246 cursanți). Totodată, în cadrul Burselor de locuri
de muncă organizate la nivel naţional s-au pus la dispoziție standuri pentru
cetățenii ucraineni (4 burse). S-au organizat burse special dedicate
cetăţenilor ucraineni de către agenţiile judetene sau în colaborare cu alte
organizaţii (5 burse).

 

Locurile de muncă vacante, din baza nostra
de date sunt disponibile și cetățenilor ucraineni. Acestea, se pot accesa pe
site-ul ANOFM:
https://bit.ly/3tJUdpX

 

ANOFM colaborează cu UNHCR atât în cadrul centrului
de la Romexpo cât și pe plan local, în anumite județe, prin agențiile
teritoriale.
Din data de 15.07.2022 angajații
AMOFM Bucureşti sunt prezenţi săptămânal în zilele de luni şi marţi la sediul
pentru refugiaţi organizat la Romexpo, oferind informaţii cu privire la
locurile de muncă vacante şi la celelalte servicii de care pot beneficia prin
intermediul ANOFM.

Agențiile
din județele care au puncte comune de trecere a frontierei cu Ucraina au trimis
în mod constant reprezentanți la punctele de trecere a frontierei și la
centrele de refugiați, pentru a informa și consilia cetățenii ucraineni.

Serviciile furnizate de ANOFM şi locurile de muncă
vacante sunt promovate pe “Telegram“ cea mai populară platformă social
media utilizată de cetăţenii ucraineni si pe site-ul pentru cetatenii ucraineni
DOPOMOHA.

         

De la începutul conflictului armat din Ucraina şi până la
data de 23.10.2023, în evidențele agențiilor teritoriale din subordinea ANOFM
s-au înregistrat, pentru a beneficia de servicii de informare, consiliere și
mediere pe piața muncii, 19691 cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, 2238 au fost angajați pe piața muncii
prin intermediul ANOFM. Tot în această perioadă, 538 de firme au
declarat 5296 locuri de munca
vacante disponibile şi pentru cetăţeni ucraineni. Ca urmare a simplificării
legislative cetăţenii ucraineni se pot angaja în mod direct, astfel, în prezent
sunt înregistrate în REVISAL un număr de 7046 contracte de muncă ale acestora, care
au data de început după declanşarea conflictului armat.

 

Informații
despre accesul pe piața muncii din România, sunt disponibile în comunicatele și
informările noastre postate, pe site-ul ANOFM
www.anofm.ro

Prin
proiectul eSPOR,
„Relația SPO cu angajatorii – eSPOR”/
POCU/801/3/15/139164,
pe
lângă realizarea platformei PULS care
va integra toate serviciile
dedicate clienților
, se
vor reorganiza și îmbunătăți structura și funcționalitățile site-ului oficial
al instituției, pentru ca beneficiarii noștri să poată accesa informația mult
mai facil, inclusiv cetățenii ucraineni vor putea găsi informații specifice într-o
secțiune dedicată.

Material
realizat în cadrul „campaniei online de promovare a instrumentelor și
serviciilor oferite de SPO, clienților săi”, prin proiectul „Relația SPO cu
angajatorii – eSPOR”/ POCU/801/3/15/139164, cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.